z Hotel Simfonia ****
en ro

Hotel Simfonia

» Camere

» Oriental- Apartament Deluxe

Rezerva acum !

Oriental- Apartament Deluxe

Spatiul generos si senzatia de calm, serenitate si liniste definesc stilul cu influente orientale din cele doua apartamente de la etajul 4. Ferestrele mari lasa lumina sa inunde fiecare colt pe timpul zilei, invitandu-te sa iesi pe terasa si sa te bucuri de frumoasa panorama a orasului, strajuit in departare de muntii plini de verdeata sau de zapada.

In cultura orientala nimic nu este intamplator, la fel si in apartamentele inspirate din bogatia spirituala a estului indepartat. Combinatia de culori si asezarea mobilei respecta principiile de modelare a energiei pentru a se obtine armonia si confortul desavarsit.

Lumina calda lumineaza discret elementele de decor bogate in detalii complicate si misterioase, ce abunda in simboluri ce starnesc imaginatia oaspetilor nostri.  Culoarea rosie, caracteristica in aceasta cultura evenimentelor benefice, aduce, se spune, fericire, succes si prosperitate. Aceasta este incalzita de nuante line de maro si cafeniu, in timp ce formele geometrice se imbina armonios in liniile mobilierului si obiectele decorative aduse tocmai din indepartata Asie.